Parentingul definește un concept nu neapărat de actualitate, ci un concept care a început să fie mult mai bine înțeles și pus în practică în ultimii ani. Nu este vorba, în esență, doar despre a-ți întreține copilul cu mâncare, haine și de a-i asigura un acoperiș deasupra capului, ci despre este educarea acestora, despre felul în care îl crești și, pe termen lung, te conectezi cu el.
Când vorbim despre ce este parentingul cu adevărat, ne referim la acel proces conștient prin care părinții modelează, într-un mod cât mai sănătos, viața copilului, îndrumându-l și sprijinindu-l, dar fără a-l sufoca. Scopul este ca acest proces să fie unul sănătos: plin de respect, de empatie, cu limite clare și, în special, cu multă blândețe și multă dragoste. Nu este doar despre a o face, ci la fel de mult este și despre cum o faci.
Ce este şi cum se face parentingul modern?
Parentingul în zilele noastre reprezintă o evoluţie firească a modului cum societatea, psihologia şi cercetările în domeniu înţeleg ce înseamnă să creşti un copil. Acest tip de parenting înlocuieşte multe dintre practicile tradiţionale autoritare sau bazate pe frică, cu abordări mai empatice şi participative.
Elemente esenţiale ale parentingului modern:
- accent pe comunicare deschisă: copilul este ascultat, părintele nu impune arbitrar ci explică;
- respectarea personalităţii copilului, ritmului său de dezvoltare şi nevoilor emoţionale;
- limită & libertate: nu este permisivitate absolută, dar nici stricteţe rigidă fără motiv;
- încurajare şi validarea sentimentelor copilului, nu doar corectarea erorilor;
- adaptabilitate: părintele modern îşi ajustază stilul educativ în funcţie de circumstanţe – în funcție de vârstă, temperament, mediul copilului.
Cum se face concret? Este destul de simplu...
- prin observare: să observi cum reacţionează copilul, ce îi place, ce îl sperie, ce îl motivează;
- prin stabilirea de limite clare, dar respectuoase şi consecvente;
- prin furnizarea de modele sănătoase: copilul învaţă mult mai mult din ce vede decât din ce i se spune;
- prin feedback pozitiv, încurajări, laude specifice şi nu generaliste („Bravo că ai făcut asta pentru că…”, nu doar „Bravo!”);
- prin revizuirea propriilor comportamente ca părinte – recunoaşterea greşelilor şi ajustarea.
Bineînțeles, toate aceste lucruri „concrete” pot fi adaptate în funcție de nevoile fiecărui copil!
Care sunt stilurile notabile și eficiente de parenting?
În educarea copiilor, există mai multe stiluri de parenting bine studiate, fiecare cu avantaje şi dezavantaje. Nu există „cel mai bun” stil universal – important este ca stilul ales să fie potrivit pentru copil, familie şi context.
Mai întâi, o idee generală: un stil eficient de parenting combină grijă + structură, libertate + limite, sprijin emoțional + responsabilitate. Aceste abordări, implicit, se pot integra în diferite stiluri.
-
Stil autoritar
Definește un stil ceva mai rigid, cu reguli stricte, disciplină autoritară, comunicare de obicei preponderent unilaterală (părinte → copil), cu puțină flexibilitate. Avantajele? Claritate, ordine, copilul știe ce să aștepte. Dezavantaje? Poate suprima inițiativa acestuia, scădea stima de sine și chiar consolida o relație distantă față de membrii familiei. De asemenea, copilul poate dezvolta și o frică de a greși mai mult decât o dorință, în sine, de a învăța.
-
Stil permisiv
Este un stil cu puține reguli, multe libertăți, puțină structură. Părintele devine mai degrabă un prieten, decât o figură autoritară. Copilul se simte iubit, acceptat, lăsat liber să se exprime, ceea ce de multe ori îi stimulează autonomia și creativitatea. Dezavantajele, totuși, pot fi de tipul dificultății copilului de a stabili limite sănătoase, dorința constantă de a testa limitele, dificultatea de a respecta reguli în contexte în care regulile sunt impuse, cum ar fi școala.
-
Stil democratic (autoritate suportivă)
Este definit de reguli clare, dar explicate pe înțelesul copilului. Părintele este implicat emoțional, mereu dispus la dialog, cooperare. Copilul are libertate în a atinge limitele impuse, dar, de obicei, depășirea acestora are repercusiuni. Este un stil echilibrat, care va ajuta la fundamentarea unui copil responsabil, cu stimă de sine crescută, iar dinamica relațională copil-părinte este una sănătoasă. Totuși, adoptarea acestui stil necesită răbdare, consecvență, și de foarte multe ori este dificil, mai ales dacă părintele nu are suficient timp la dispoziție.
-
Stil neglijent
În acest caz, copilul este lăsat liber în mod excesiv. Nu există aproape niciun avantaj în acest context, deși copilul poate învăța să fie foarte, foarte independent, dar uneori cu costuri ulterioare mari. Există risc de probleme comportamentale, emoționale, probleme de atașament și dificultăți în relațiile sociale și chiar personale.
-
Alte stiluri
În esență, nu putem vorbi despre un anumit stil ca fiind corect si aplicabil 100%. În general, parentingul modern implică mai multe stiluri în funcție de situație – părintele poate fi autoritar, alteori poate fi mai permisiv. Această abordare mixtă este, de altfel, cea mai sănătoasă. Mai există și stiluri culturale, specifice, cum ar fi practici tradiționale locale asociate elementelor moderne de creștere și educare a copilului.
Tehnici utile de parenting
Nu stilul e totul; tehnicile de zi cu zi fac diferenţa între parentingul teoretic şi cel practic, eficient. Mai jos găseşti tehnici concrete, cu exemple, pentru tehnici de parenting sănătoase. Înainte de tehnici: este util să ţii minte că fiecare copil are nevoi diferite – ceea ce funcţionează pentru unul poate să nu funcţioneze pentru altul. Flexibilitatea este cheia.
-
Ascultarea activă (active listening)
Implică: să asculţi ce spune copilul, să reflectezi la ceea ce ai auzit („Mi se pare că ...”, „Înţeleg că te simţi ...”), să pui întrebări deschise. Exemplu: copilul se plânge că la grădiniţă nu vrea să participe la anumite jocuri.
În loc să-l forţezi: „Ești timid, intră și te descurci”, mai util e să-l întrebi: „Ce anume te deranjează la acel joc? Ce crezi că l-ar face mai plăcut pentru tine?”. Astfel, copilul se simte înţeles, relația de încredere creşte, copilul învaţă să-şi gestioneze emoţiile.
-
Stabilirea de limite clare şi consecvente
Implică reguli simple, explicate, aplicate constant, dar ajustate pe măsură ce copilul creşte. Exemplu: dacă regula e „fără ecrane înainte de culcare”, explică de ce (odihna, somn bun), aplică regula în fiecare seară, fără ca aceasta să se modifice doar când „ai chef”. Astfel, copilul înţelege ce se aşteaptă, se simte în siguranţă și înțelege care sunt limitele.
-
Consolidarea încrederii (validare & recompensă emoțională)
Implică laude specifice, observarea comportamentului bun și recunoaşterea lui. Nu exagerări, nu recompense materiale mari la fiecare pas. Exemplu: „Mi-a plăcut foarte mult cum ai împărţit jucăriile cu fratele tău”, „Văd că ai încercat de două ori înainte să renunţi – bravo!” Astfel, copilul internalizează comportamentele pozitive, dezvoltă stimă de sine, iar motivaţia sa intrinsecă creşte.
-
Stabilirea rutinei şi predictibilității
Implică ore de somn regulate, mese aproximativ la aceleaşi orare, ritualuri în familie. Exemplu: ritual de seară după cină, timp de poveşti, apoi spălat pe dinţi, băgat în pat. Astfel, copilul se simte mult mai încrezător, mult mai sigur pe lumea din jur, ceea ce ajută la dezvoltarea sa cognitivă și emoțională. Pentru copiii mici, este foarte important ca dinamica de familie să fie una ușor predictibilă.
-
Folosirea jocului si a creativității în educație
Implică învăţarea prin joacă, proiecte creative, dialoguri imaginative. De asemenea, poate implica utilizarea de jucării interactive pentru stimulare senzorială, motrică şi cognitivă. Exemplu: în loc să explici doar „trebuie să înveţi literele”, poţi să jucaţi un joc de alfabet, să coloraţi litere, să le asculţi, să le scrii pe hârtie mov, verde.
Sau să creezi un centru de activitati pentru bebelusi în care copilul să exploreze, să se joace, să atingă, să descopere gesturi tactile, sunete, texturi. Astfel, învățarea devine mai plăcută, motivația intrinsecă va crește și, în egală măsură, copilul își fundamentează creativitatea, curiozitatea și gândirea critică.
Cum poţi dezvolta o relaţie sănătoasă cu micuţul tău?
O relație sănătoasă părinte-copil este fundamentul pe care se clădesc toate celelalte: respect reciproc, încredere și iubire. Dar cum se construieşte ea, zi de zi?
Empatie & validare emoțională
Să îi recunoşti copilului emoţiile – frică, furie, bucurie, rușine – nu să le minimalizezi sau să le ignori. Exemplu: când copilul plânge pentru că s-a certat cu un prieten, nu spune „Nu e nimic, nu plânge”, ci „Îmi pare rău că te simţi aşa; pot să te ajut să înţelegi ce s-a întâmplat?”.
Timp de calitate dedicat
Chiar dacă viaţa e agitată, contează să ai momente dedicate doar copilului: joacă, lectură, plimbări fără telefon (sau cât mai puţin). Folosirea unui baby nest, de exemplu, sau crearea unui spaţiu plăcut în care copilul se simte în siguranţă şi relaxat, va facilita conexiunea dintre voi.
Comunicare sinceră, deschisă și adaptată vârstei
Explică deciziile tale, limitele, valorile. Ascultă ce-ți spune copilul. Fii model în sinceritate – dacă ai greşit, recunoaşte-o.
Respectarea individualităţii
Fiecare copil are temperament diferit: unii sunt introvertiţi, alţii extrovertiţi; unii au nevoie de ordine, alţii de libertate mai mare. Pliază stilul de parenting în funcţie de comportamentul copilului.
Consistenţă, dar flexibilitate
Formula este următoarea: reguli clare + consecvenţa în aplicare + capacitatea de a ajusta în funcţie de context. Copilul va simți că poate conta pe tine, dar nu simte că eşti rigid ca piatra.
Sprijin emoțional și recunoaștere
Laudă eforturile, acceptă frustrările. Nu doar să corectezi; copilul are nevoie să ştie că este iubit necondiţionat.
Ce greşeli comit părinţii în educarea copiilor?
Este greu să crești un copil și să îi asiguri toate nevoile, asta este evident. Însă, există trei greșeli frecvente pe care părinții le pot face, și anume: pedepsirea acestora fără explicații, atragerea excesivă a atenției asupra anumitor lucruri (nu atinge, nu ai voie, nu este frumos...) și lipsa exemplului personal.
E important să conştientizăm că fiecare greşeală nu înseamnă că eşti un părinte rău – dar repetarea lor fără reflecţie poate duce la probleme pe termen mediu: comportamente de evitare, stimă de sine scăzută, dificultăţi de adaptare socială.
De ce să nu-ţi pedepsesti copiii şi care sunt alternativele?
Pedepsirea copiilor – adică aplicarea unei sancţiuni punitive, de multe ori bazată pe frică, pentru un comportament neagreat – are numeroase efecte negative: poate deteriora relaţia părinte-copil, consolidează ruşinea, vinovăţia, resentimentul, poate genera reactivitate (copilul învaţă să evite pedeapsa, nu greșeala în sine) şi poate genera teamă, nu respect.
Ce afirmaţii să eviţi în educarea copilului tău?
Uneori, nu pedeapsa în sine, ci cuvintele pe care le spui – enunţuri banale, care la prima vedere par inofensive – pot provoca daune emoţionale copilului tău. Mai jos vei găsi câteva afirmații de evitat, cum ar fi:
- „Taci!”;
- „Lasă-mă în pace!”;
- „Nu mai plânge”;
- „Nu mai fi copil”;
- „Nu poți să fii și tu ca ceilalți copii?”;
- „Vorbim când ajung acasă”!;
- „Maturizează-te odată”!.
- „Te vei face de râs”;
- „Ar fi trebuit să știi/să realizezi” (în special la vârste mici).
Alternativa? Vorbește cu respect, încurajator, recunoaște greșelile tale, învață-l cum să le repare pe ale sale, nu cum să le ascundă sau să se rușineze de ele.
Am discutat despre ce este parentingul, am analizat stilurile existente, tiparul unui parenting modern, am explicat tehnici practice, ți-a arătat cum să crești un copil și cum să construieşti o relaţie sănătoasă cu copilul, ce greşeli să eviţi, de ce să nu foloseşti pedeapsa şi ce afirmaţii sunt nocive. În esenţă, în parentingul modern cheia o reprezintă echilibrul și flexibilitatea.
Dacă vrei să aprofundezi şi să ai instrumente concrete zi de zi, îți recomandăm resurse utile, să participi la grupuri de părinţi, să citeşti, să aplici puţin câte puţin. Tu poţi face diferenţa: începe azi să implementezi o tehnică, să observi copilul cu mai multă răbdare, să schimbi un enunț negativ într-unul constructiv.
Bibliografie:
- Sanvictores T, Mendez MD. Types of Parenting Styles and Effects on Children. [Updated 2022 Sep 18]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: ncbi.nlm.nih.gov
- National Academies of Sciences, Engineering, and Medicine; Division of Behavioral and Social Sciences and Education; Board on Children, Youth, and Families; Committee on Supporting the Parents of Young Children; Breiner H, Ford M, Gadsden VL, editors. Parenting Matters: Supporting Parents of Children Ages 0-8. Washington (DC): National Academies Press (US); 2016 Nov 21. 2, Parenting Knowledge, Attitudes, and Practices. Available from: ncbi.nlm.nih.gov
- Frosch CA, Schoppe-Sullivan SJ, O'Banion DD. Parenting and Child Development: A Relational Health Perspective. Am J Lifestyle Med. 2019 May 26;15(1):45-59. doi: 10.1177/1559827619849028. PMID: 33447170; PMCID: PMC7781063.
- Power TG. Parenting dimensions and styles: a brief history and recommendations for future research. Child Obes. 2013 Aug;9 Suppl(Suppl 1):S14-21. doi: 10.1089/chi.2013.0034. PMID: 23944920; PMCID: PMC3746212.
- A Parent's Role – psychologytoday.com
Întrebări frecvente:
Pot să adaptez stilul de parenting în funcţie de personalitatea copilului?
Da. Este nu doar posibil, ci recomandat. Personalitatea copilului – temperamentul lui, sensibilitatea, nivelul de energie, preferinţele – influenţează foarte mult ce tehnici funcţionează. Un copil introvertit poate avea nevoie de mai mult timp liniştit, de solicitări mai delicate; unul energic poate beneficia de mai multă libertate de mişcare şi activităţi fizice.
Ce efecte pot avea pedepsele asupra copiilor?
Pedeapsa dură poate crea resentiment, anxietate, ruşine; iar copilul nu va înţelege problema morală. De asemenea, relaţia cu părintele poate suferi, încrederea poate fi afectată. În unele cazuri, pedepsele excesive contribuie la probleme de comportament pe termen lung, dificultăţi de relaţionare, scăderea stimei de sine.
Cum să îţi educi copilul într-un mod responsabil?
Educaţia copilului, cea responsabilă, înseamnă să îi oferi copilului libertate în limite, să îl implici în decizii adecvate vârstei, să îi explici de ce anumite reguli există, să îi oferi consecinţe logice, naturale, să stabileşti obiective realiste şi să fii consecvent. De asemenea, să fii modelul comportamentelor pe care le doreşti, să îţi recunoşti greşelile şi să arăţi cum se poate repara ceea ce s-a stricat.
Ce să faci pentru a nu deveni un părinte strict?
Cel mai important este să urmărești modul în care copilul răspunde la ceea ce faci. Iar apoi, se recomandă următoarele:
- conştientizează când ai tendința de a adopta un ton autoritar;
- ia pauze emoţionale: respiră, numără până la zece, cere sprijin dacă simţi că nu te poţi controla (ceea ce este, uneori, firesc);
- înlocuieşte pedepsele cu alternative constructive, după exemplele de mai sus;
- apropie-te prin empatie: întreabă copilul cum vede lucrurile, ce simte; ascultă fără a judeca;
- încurajează autonomia copilului, decizii mici, responsabilităţi pe măsură.
În cele din urmă, nu uita că strictețea nu este neapărat ceva rău. Totuși, în toate ar trebui să fie vorba despre un echilibru!
