Odata ce copilul tau a inceput sa merga la scoala, vei putea observa cum incet incet se indeparteaza de familie si tinde sa petreaca mai mult timp alaturi de prieteni. In aceasta perioada trebuie sa constientizezi faptul ca interactionarea si relationarea cu persoanele din jur reprezinta aspecte foarte importante pentru prichindelul tau, motiv pentru care ar putea sa te ignore in unele siuatii.
Conform teoriei lui Maslow, una dintre nevoile pe care scolarii si adolescentii trebuie sa o satisfaca este cea de apartenenta la un grup social, motiv pentru care este posibil ca puiul tau sa incerce sa isi schimbe comportamentul sau aspectul fizic pentru a se integra mai usor.
Totusi, atunci cand ai putin timp liber de la lucru, ceea ce iti doresti este sa petreci timpul alaturi de familie. Pentru ca stim cat este de important pentru tine sa iti vezi familia unita, iti vom prezenta cateva sfaturi de care ai putea tine cont atunci cand vei incerca sa il convingi pe copil sa petreaca vacanta alaturi de voi.
In primul rand este foarte important sa constientizezi ca in aceasta perioada copilul tau se va indeparta de familie si va incerca sa interactioneze mai degraba cu persoane cu varsta apropiata cu a sa, crezand ca in acest mod va avea mai multe aspecte in comun. De asemenea, datorita diferentei de varsta, dar si a faptului ca reprezinti o autoritate, este posibil ca prichindelul sa nu se simta in largul sau sa petreaca o vacanta alaturi de tine sau de partener. Totusi, daca aveti o relatie parinte-copil bazata pe incredere si respect reciproc, este posibil ca prichindelului tau sa ii faca placere sa petreaca 4-5 zile alaturi de voi.
Propune-i, nu-l obliga
Odata ce copilul tau a inceput sa creasca, vei observa cum isi va dori sa se afirme si sa iti demonstreze ca poate lua singur decizii. Aceasta dorinta de independenta il va determina sa te contrazica si sa actioneze contrar spuselor tale atunci cand ii vei impune o anumita regula. Din aceasta cauza, psihologii recomanda ca parintii sa isi trateze scolarii sau adolescentii cu autoritate, dar respectandu-le totusi si punctul de vedere. Asadar, daca doresti ca prichindelul tau sa petreaca vacanta alaturi de tine si de partenerul tau, nu il obliga, ci propune-i aceasta oferta, prezentandu-i avantajele de care poate beneficia.
Stabiliti impreuna vacanta
Pentru a putea alege o locatie perfecta, care sa va fie pe plac atat tie si partenerului, cat si copilului vostru, te sfatuim sa ii propui prichindelului sa alegeti impreuna locul in care veti petrece vacanta. Puteti gasi o locatie care sa ofere avantaje care sa va fie pe plac tuturora.
Prezinta vacanta in mod atractiv
Unul dintre motivele pentru care copii nu doresc sa isi insoteasca parintii in vacanta este teama de a se plictisi. Prichindelul tau poate sa se gandeasca ca iti doresti doar sa te relaxezi si ca nu vei alege o locatie distractiva. De aceea noi iti recomandam sa ii prezinti copilului vacanta ca o adevarata aventura, in urma careia va ramane cu o serie de amintiri amuzante si placute. De asemenea, poti realiza un traseu pe care sa il arati copilului, intrebandu-l ce parere are.
Asigura-te ca vacanta nu se suprapune cu un alt eveniment
Este posibil ca vacanta pe care ai organizat-o pentru intreaga familie sa se suprapuna peste o data in care se va desfasura un eveniment important pentru copilul tau si de aceea este indicat sa te asiguri ca prichindelul este liber in acea perioada. Chiar daca tu nu percepi ziua de natere a unui prieteni ca un eveniment important, pentru copilul tau aceasta ocazie poate sa fie un motiv pentru care sa respinga aceasta vacanta. Asadar, atunci cand doresti sa organizezi o iesire in familie, intreaba-l pe prichindel in ce perioada i-ar fi mai convenabil.
Ai rabdare
Una dintre greselile pe care le comit parintii in general este presionarea copilului sa ofere un raspuns afirmativ sau negativ imediat dupa ce i se prezinta propunerea. Trebuie sa stii ca odata ce prichindelul tau incepe sa mearga la scoala, el va incepe sa analizeze informatiile primite si va avea nevoie de timp sa le asimileze si de aceea nu este indicat sa il presezi deoarece raspunsul ar putea fi negativ. Asadar, odata ce i-ai povestit despre ideea de a planui o vacanta in familie, lasa-l cateva zile sa se gandeasca si sa ia o hotarare dupa bunul sau plac.
Chiar daca prichindelul tau refuza sa petreaca vacanta impreuna cu familia datorita faptului ca i se pare o pierdere de timp, noi te sfatuim sa tii cont de aspectele mai sus prezentate si sa actionezi cu calm si rabdare. Aceste momente petrecute cu intreaga familie sunt importante pentru mentinerea unei atmosfere armonioase si de aceea este recomandat sa organizati cel putin o data pe an o astfel de iesire.
Tu cum il convingi pe copilul tau sa petreaca vacanta cu familia?



