Am iesit in parc la sfarsit de toamna si nu am luat nici o jucarie la mine, lucru care nu se intampla de foarte multe ori. Tot timpul car ceva cu mine. De data asta insa nu aveam nimic.Nu tu jucarii de nisip, trotineta sau alte cele.
In schimb aveam tot parcul plin de crengi, nuiele, frunze, care din copilarie amintire poti fi folosite cu succes ca si obiecte de joaca. Nu ca ai mei copii nu s-ar juca cu ele. Nu de putine ori a trebuit sa iau in masina si chiar pana in fata usii diverse crengi sau pietre. De data asta am zis insa sa ne jucam un pic mai altfel cu frunzele si crengile ce erau pe jos. Luca a fost cel mai incantat cand i-am zis ca vom face o capcana cum probabil a mai vazut el pe la televizor la desene.
Am incercat sa ii explic conceptul de sapat groapa, asezat crengute peste groapa, ca pe urma sa acoperim groapa cu frunze. Frunzele vor masca ca acolo exista o groapa si nici nu vor cadea in ea pentru ca sunt sustinute de crengute. Insa, daca cineva calca peste frunze, care la randul lor sunt sustinute de crengute, care sub o greutate mai mare vor ceda, atunci ...troc. Acel cineva ca cadea in capcana.
Bineinteles acel cineva la noi a fost tata. Pentru ca pana nu a venit el, Luca a avut grija ca nimeni sa nu calce pe langa capcana. Iar cand a venit tata, l-a indrumat exact pe unde trebuie sa mearga.
Noroc ca exista si telefoane mobile si tata a putut sa fie anuntat din timp pe unde trebuie sa calce ca munca noastra sa nu fi fost in zadar.
Si nu a fost ! A fost chiar distractiv sa culeaga crengute nu prea lungi da nici prea scurte ca sa nu cada in groapa ci sa poata fi proptite de margine. Sa adune frunze uscate si sa acopere bine, bine intreaga tarasenie. Si au mai si invatatcum de nu se rup crengile cu frunzele, dar cu tati da :)
Jumatate de ora petrecuta cu folos in parc.
