Nu ai nici un produs in cos

Product was successfully added to your shopping cart.

De ce cresterea dintisorilor este atat de dureroasa

Chiar daca pentru mami sau tati aparitia primului semn alb in gurita puiului reprezinta o etapa fascinanta in minunata calatorie de dezvoltare a bebelusului, pentru cei mici aceasta etapa este una neplacuta, a durerilor, gingiilor inrosite si inflamate, in care orice metoda de calmare a durerilor este bine-venita. Din fericire pentru toata lumea, exista multe metode prin care durerile provocate de cresterea dintisorilor pot fi alinate si prin care zambetul puiului sa fie readus pe fata lui luminoasa.

In general, primii dintisori ai bebelusului incep sa apara in jurul varstei de 4-6 luni, dar durerile provocate de cresterea lor pot sa apara mult mai repede. Imagineaza-ti ca, pana sa ajunga la lumina, dintisorii au de parcurs un drum destul de lung prin gingia micutului tau, calatorie care poate sa-i provoace celui mic neplaceri. Parintele poate sa isi dea seama ca puiul sufera din cauza durerilor provocate de dintisori nu doar atunci cand puiul plange.

Cele mai frecvente semne de aparitie a dintilor:

  • salivatie abundenta
  • obraji imbujorati
  • gingii inrosite
  • rontaitul si frecarea gingiilor
  • refuzul mancaricii
  • nopti agitate si lipsa somnului odihnitor.

Dintisorii puiului tau au inceput sa se dezvolte inca din momentul in care acesta se afla in uter. Atunci s-au format mugurii dintisorilor care urmeaza sa iasa. In momentul in care mugurii incep sa patrunda prin gingie, ei pot sa provoace dureri mari prin faptul ca penetreaza gingia bebelusului care este foarte sensibila.

Din aceasta cauza apar inflamatiile si roseata gingiilor care nu fac decat sa intensifice durerile. Aminteste-ti ca puiul tau nu este obisnuit cu durerea si nici nu stie cum anume sa o aline, motiv pentru care este normal ca el sa resimta aceste stari mai puternic decat un adult.

Dupa cum ai observat sau aflat deja, presiunea provocata de cresterea dintisorilor poate fi alinata prin mestecare. Chiar daca mestecatul ii face bine micutului, suptul ii poate provoca sangerari sau iritatii zonelor deja afectate, motiv pentru care este posibil ca puiul tau sa refuze, atunci cand durerile sunt puternice, sticluta, suzeta, sau sanul.

Nu exista o perioada exacta si fixa pentru aparitia dintisorilor, motiv pentru care nici perioada in care durerile vor inceta nu poate fi prezisa cu exactitate. Cresterea dintisorilor este insa un proces de lunga de durata, care poate sa se intinda pe parcursul unui an intreg, dar acest lucru nu inseamna ca durerile vor fi la fel de deranjante sau puternice in tot acest timp.

Pe masura ce creste, puiul nu mai resimte durerile la fel de puternic. In medie, majoritatea copilasior au toti dintisorii de lapte crescuti in momentul in care ajung la varsta de 18 luni, deci poti sa te astepti la salivat si gingii inflamate pana la aceasta varsta.

Vestea buna este ca doar primii dintisori vor provoca dureri, ceilalti iesind la lumina fara prea multe batai de cap. Dupa varsta de un anisor insa, atunci cand copiilor incep sa le iasa molarii, durerile mai puternice pot sa apara din nou deoarece acesti dinti sunt mai mari si pot provoca dureri mai mari. Pana atunci insa, atat tu cat si puiul veti avea timp sa va reveniti dupa perioada nelinistita a primilor dintisori.

Termeni si conditii | Politica de confidentialitate

Numar inregsitrare ANSPDCP 23290 | Bebebliss este marca inregistrata cu nr. 124720

Suna-ne: 021-2201010
Share this
preferinte cookie