Copilul, in general, poate sa incerce in primii ani de scoala mai multe modalitati pentru a invata si de aceea el se poate confrunta cu anumite dificultati in obtinerea performantelor scolare. Pentru a-l putea ajuta pe prichindelul tau intr-o astfel de situatie, iti vom prezenta cateva strategii de invatare la care ar putea sa apeleze.
Avantajele unei strategii de invatare eficiente
- randament scolar ridicat
- integrarea copilului in grupul de la clasa
- satisfactie personala
- increderea in fortele proprii
- performante scolare
- obtinerea aprecierii din partea familiei si a cadrelor didactice
- atingerea scopurilor propuse
Prin intermediul unor strategii eficiente de invatare scolarul tau va putea sa obtina un randament scolar care sa il motiveze sa exploreze si sa invete din ce in ce mai multe informatii. Totusi este important sa stii ca succesul scolar al copilului tau nu depinde doar de acest aspect, ci si de alti factori precum:
- motivatia (intrinseca sau extrinseca)
- gestionarea eficienta a timpului
- mediul de invatare
- sprijinul familiei
- abilitatile educative ale cadrelor didactice
- vointa
- capacitatea intelectuala
- gestionarea eficienta a starilor afective
- tipul de inteligenta
- mentinerea unui nivel constant de performante ridicate
Acestia sunt cativa factori care pot infleunta procesul de invatare a copilului. Precum am afirmat si anterior, fiecare scolar are propriul sau stil de invatare, motiv pentru care iti vom prezenta cateva strategii la care ar putea apela pentru a acumula informatii.
Organizarea informatiilor
Primul pas pe care ar trebui sa il efectueze scolarul pentru a invata eficient este organizarea materialului primit. Deseori copilul nu stie de unde sa inceapa sa invete, informatiile fiind impartite pe prea multe capitole sau subpuncte. Din aceasta cauza te sfatuim sa il inveti pe micut sa isi organizeze informatiile astfel incat sa ii fie mai usor sa le invete ulterior. In cazul in care prichindelul dispune de o memorie vizuala, te sfatuim sa il indemni sa isi coloreze sau sublinieze ideile importante, astfel incat aceasta imagine sa ii ramana intiparita in memorie.
Repetarea
Odata ce materialul a fost memorat, este recomandat ca scolarul sa il repete de mai multe ori. Din punct de vedere psihologic, s-a demonstrat faptul ca repetitia este o strategie prin intermediul careia copilul poate sa foloseasca informatia stocata si dupa mai mult timp. De aceea, chiar daca prichindelul tau are impresia ca deja a reusit sa invete lectia, tu trebuie sa ii explici importanta repetitiei. Doar nu degeaba se foloseste expresia „repetitia este mama invataturii”.
Analogiile
In cazul in care copilul tau se confunta cu o anumita informatie pe care nu reuseste sa o inteleaga sau sa o memoreze, iti recomandam sa il determini sa utilizeze o analogie. Aceasta presupune crearea unei legaturi intre diverse cuvinte pentru a putea intelege mai bine continutul mesajului. Altfel spus, daca copilul tau nu intelege ce presupune cultivarea, tu poti sa ii dai exemplul udatul florilor. Asadar, in momentul in care micutul va trebui sa redea aceasta informatie, el, in mod constient sau nu, isi va aminti de legatura pe care ai realizat-o intre cultivarea legumelor si udatul plantelor din gradina.
Alte strategii la care ar putea apela copilasul tau pentru a obtine performante scolare sunt:
- transcrierea si elaborarea de rezumate
- impartirea perioadei de timp dedicate studiului
- evaluarea personala (copilul sa isi puna singur intrebari din materia invatata)
- asocierea cuvintelor cu imagini/sunete
Este important sa constientizezi faptul ca micutul tau poate intampina in primii ani de scoala anumite dificultati in procesul de invatare deoarece el deabia in aceasta perioada invata defapt cum sa invete in mod constient. In perioada prescolara el reusea sa asimileze informatii, dar in mod inconstient si de aceea acum este posibil sa ii fie mai dificil sa se obisnuiasca cu noul program si cu noul mediu.
Scolarul tau ce strategii de invatare foloseste?



